3 indicii că ai la interviu un high performer

Publicat de Ciprian Teleman pe

N-am auzit până acum ca vreun angajator să caute oameni mediocri. Mai mult, aud frecvent oful că „nu se mai găsesc oameni buni în piață”.

Am avut privilegiul să întâlnesc în sala de curs mai mult de zece mii de oameni. Unii dintre ei high performeri, pe care n-ai cum să nu-i remarci prin felul în care participă la programe.

La o bună parte dintre ei am descoperit câteva lucruri comune care ar putea fi indicii prețioase pentru un angajator și pe care să le urmărești în cadrul unui interviu.

  1. Performanță în sport. Un fost sau actual sportiv, cu rezultate remarcabile la un nivel mai ridicat decât cel al școlii sau clubului, dobândește talente care-l vor ajuta și în alte activități. Orientarea spre rezultate de top, obișnuința locului și rolului într-o echipă, suportivitatea se pot deprinde și altfel însă sportul este un excelent facilitator al acestora.
  2. Voluntariat. În ultimii zece ani implicarea în activități, fără urmărirea unui beneficiu material este din ce în ce mai vizibilă. Pe lângă contribuția la o cauză, voluntariatul presupune trăsături de caracter ale acelei persoane care pentru o companie se pot dovedi de mare valoare. Atruismul, generozitatea și empatia sunt caracteristici comune pentru cei ce în timp devin lideri. 
  3. Hobby. Să-ți dedici timp unei pasiuni presupune, la fel ca cele de mai sus, abilități speciale cum ar fi stăruința, dorința de perfecționare sau aplecarea spre cunoaștere. O colecție de timbre sau un premiu la un concurs de fotografie sau la un concurs de interpretare pot fi indicii despre calitățile enumerate mai sus.

Oamenii pot obține rezultate extraordinare și dacă nu au prea multe de spus la cele de mai sus însă atunci ar trebui un alt mod de a explora felul în care cererea se potrivește cu oferta.

Și nu uita, pentru un high performer trebui să ai pregătit un plan pentru o evoluție rapidă în organizație. Dacă vrei să rămână cu tine!

Categorii: Resurse umane

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.